news        mail   location

 
 

În Duminica dinaintea praznicului Nașterii Domnului, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohiei Găvana III din municipiul Pitești.



 

Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre pruncul Iisus care devine casnicul nostru în fiecare an la sărbătoarea Crăciunului. De asemenea, a amintit despre eforturile credincioșilor din acest cartier care au avut o contribuție decisivă la ridicarea bisericii.

Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.

Biserica din parohia Găvana III are două hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Sf. Mare  Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Piatra de temelie a fost pusă în data de 2 februarie 1991 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Fondurile necesare ridicării lăcașului de cult au fost donațiile credincioșilor, dar și ajutorul primit de la Mănăstirea Frăsinei.

Pictura interioară a fost executată în tehnica «fresco», iar la exterior în vopsele acrilice. Lângă biserică a fost construită o clădire anexă ce cuprinde sala de mese, bucătăria și cancelaria pentru diverse activități filantropice. Biserica a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, în anul 2003, la data de 26 octombrie.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar