news        mail   location

 
 

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la vechea mănăstire Cotmeana.



 

 Cu ocazia cinstirii celui de-al doilea hram închinat Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cea mare.  Cu acest prilej au fost pomeniți toți ctitorii și binefăcătorii mănăstirii care au avut o contribuție la ridicarea și păstrarea în timp a acestui vechi altar de slujbă.

Chiriarhul Eparhiei a adresat pelerinilor un cuvânt de învăţătură,amintind că Sf. Ioan Botezătorul a luptat pentru moralitatea familiei creștine.

Mănăstirea Cotmeana este considerată ca fiind cea mai veche din Ţara Românească, având prima atestare documentară la 20 mai 1388, dată consemnată într-un hrisov din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.

Construită în prima sa formă de Radu I, domnitorul Ţării Româneşti, biserica mănăstirii a fost refăcută de Mircea cel Bătrân între anii 1387-1389 şi restaurată în anul 1711 de domnitorul Constantin Brâncoveanu.

După perioada regimului comunist, în anul 1990, cu grija şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, mănăstirea Cotmeana a fost redeschisă fiind aşezat ca stareţ al noii obşti monahale părintele Ioasaf Boiciuc.

Lângă biserica veche conservată ca monument istoric a fost adăugată construcţia unei biserici impunătoare, un complex de chilii, o trapeză şi gospodăria anexă.

Altar de credinţă strămoşească, Mănăstirea Cotmeana dăinuie de peste 634 de ani păstrând aprinsă candela credinţei creştine a poporului român-ortodox.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar