news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.



 

Manifestarea a avut un impact deosebit prin prezența consilierilor eparhiali, a preoților din parohiile argeșene și a credincioșilor veniți din aproape toate localitățile Eparhiei.

Părinții împreună cu pruncii, tineri și vârstnici, au pornit din fața Teatrului Al. Davila pe traseul Biblioteca Municipală ,, Dinicu Golescu” -  Biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din piața Vasile Milea, unde a fost săvârșită o slujbă de Tedeum.

În cadrul acestei manifestări, domnul doctor Bogdan Diaconu, în calitate de reprezentant al cadrelor medicale din județul Argeș, a adresat un scurt mesaj.

Participanții au purtat pancarte cu mesaje pentru susţinerea femeii, a familiei şi a vieţii, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra numărului mare de avorturi care se fac în spitalele din România.

Corul ,,Glasul Arhanghelului” de la parohia argeșeană Micești împreună cu grupul de chitariști de la Centrul Cultural din orașul Ștefănești, coordonați de profesor Andreea Urs, au însoțit participanții la acest eveniment  aducând în sufletele tutoror bucuria și inocența copilăriei.

Prin participarea la Marșul pentru viață credincioșii au oferit astăzi o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pruncul binecuvântat de Dumnezeu.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar