news        mail   location

 
 

Credincioșii parohiei argeşene Oești Ungureni din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș, au avut astăzi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind că omenirea trebuie să așeze sub protecția lui Dumnezeu în lupta cu demonii. Totodată și-a exprimat bucuria de a reveni în parohia Oiești Ungureni, un loc al rugăciunii și al comuniunii.

Biserica din parohia Oești Ungureni poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a fost construită de Elena Racoviță în anul 1897. În urmă cu 20 de ani a fost instalat în acest sat părintele Neacșu Gavrilă care împreună cu credincioșii a reușit să aducă multe transformări în viața spirituală a acestei comunități. Pentru toată activitatea desfășurată până în prezent, părintele Neacșu Gavrilă a primit astăzi din partea Ierarhului Argeșean distincția de iconom stavrofor.

Între marile realizări amintim acțiunile sociale prin care s-au construit mai multe case pentru familiile defavorizate ale parohiei și agapele creștine care au loc imediat după liturghie pe tot parcursul anului bisericesc. Toți credincioșii care participă la Sfânta Liturghie servesc masa de prânz în praznicarul bisericii, bucurându-se împreună toți de bucatele pe care comitetul parohial le pregătește cu multă dragoste.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar