news        mail   location

 
 

 Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică la Biserica Valea Danului.

 

Copii, părinți și bunici au putut vedea momentele reprezentative din cadrul Proiectului cuprinse într-un material video, întâlnirile catehetice, activități de pictură, de desen, de literatură și ateliere de confecționare de felicitări, mărțișoare.

Activitățile au stimulat creativitatea elevilor, încrederea în capacitățile personale, socializarea, integrarea și formarea unei atitudini favorabile față de școală şi de valorile autentice ale familiei.  

La Proiect au participat copii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului, coordonator: profesor Elena Ilina, de la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, coordonator: profesor Otilia-Daniela Ionescu și de la Școala Micherechi, Ungaria, coordonator: Preot Profesor Visarion Tuderici din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Activitatea a fost coordonată de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și de Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș și se înscrie în calendarul activităților catehetice şi educaţionale cu prilejul anului 2021- „An omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar