news        mail   location

 
 

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul principal.



 

 Cu această ocazie, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de importanța ctitoriei domnitorilor Basarabi, precum și de viața și minunile Sfântului Ierarh Nicolae.

În acest cadru festiv, Ierarhul Argeșean a oferit astăzi domnului academician Gheorghe Păun, distincția eparhială ,,Sfântul Neagoe Basarab”. Exact în ziua de naștere a acestuia, Înaltpreasfinția Sa a dorit să  recunoască meritele unui  vrednic fiu al Eparhiei Argeșului și Muscelului, care s-a remarcarcat de‐a lungul a 40 de ani, cu o carieră  ştiințifică  națională  şi internațională de excepție, multidisciplinară, activând în domeniile matematicii, informaticii teoretice, bioinformaticii și lingvisticii.

Actuala biserică domnească, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a fost zidită în interiorul zidurilor reședinței voievodale din secolul al XIII-lea pe locul alteia, mai vechi din aceiași perioadă.

Construcția a fost începută de domnitorului Basarab I (1310-1352), fiind terminată de zidit în anul 1352. Lucrările au fost continuate sub domnia lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), pictura bizantina în frescă fiind lucrată în vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1377).Așezarea Sfântului Ierarh Nicolae ca ocrotitor al acestui sfânt locaș de rugăciune este legată de numele domnitorului Nicolae Alexandru.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Curtea de Argeș este una din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, cât și cea mai veche ctitorie voievodala din Țara Românească.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar