news        mail   location

 
 

În seara zilei de 16 aprilie 2022, în Ajunul Floriilor, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat în municipiul Câmpulung Muscel, prima ediție a Festivalului Național de Muzică Religioasă și Pricesne „Doamne, Iisuse Hristoase”.



 

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” (Clubul ARO).

Manifestarea a fost prezentată de părintele profesor Radu Tascovici, care a introdus pe cei prezenți în atmosfera festivalului.

Doamna primar, Elena Lasconi a mulțumit Chiriarhului Eparhiei pentru prezență și implicare, precum și tuturor celor care au dorit să participe la un pelerinaj de Florii pe aripile muzicii și versurilor.

Corul de copii al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”, avându-i ca instructori-coordonatori pe profesorii Gina Pavel și Liviu Iana, a interpretat două pricesne, care au încântat inimile auditoriului care a umplut sala.

Tinerii din Grupul vocal-folcloric bărbătesc „Doruri muscelene”, din satul Văcarea, comuna Mihăești, condus de domnul profesor Ion Liviu Iana, a oferit un recital de pricesne, dovedind că, pe lângă măiestria de a cânta folclor, au o sensibilitate aparte pentru muzica religioasă.

Corala Bărbătească Ortodoxă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a urcat pe scenă, și s-a continuat peregrinarea pe tărâmul atât de bogat, de profund și de solemn al muzicii religioase culte.

În aplauzele spectatorilor, prezenți în număr foarte mare la manifestare, Corala Bărbătească „Armonia” din Arhiepiscopia Tomisului, a oferit un regal muzical de o rară frumusețe, abordând piese din repertoriul național și internațional.

Publicul a fost uimit de prestația coralei, în care s-a unit profesionalismul execuției cu sensibilitatea interpretării, cu dificultatea și varietatea stilistică a partiturilor alese, dar și de talentul dirijoral al părintelui arhidiacon asist. univ. dr. Ion-Iulian Dumitru, manifestat în gesturi mărunte și elegante, dând o frumusețe unică a armoniilor Armoniei.

A urmat un moment festiv în care au fost acordate Diplome de Excelență coordonatorilor și dirijorilor grupurilor participante.

În finalul evenimentului, Părintele Arhiepiscop Calinic a rostit un cuvânt de binecuvântare, mulțumind tuturor pentru implicare și dăruirea de a oferi un spectacol excepțional. De asemenea, a mulțumit Coralei Armonia pentru activitatea pe care o desfășoară pe tărâmul cultural și a rugat pe Bunul Dumnezeu să dăruiască pace și binecuvântare peste întreaga lume.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar