news        mail   location

 
 

Scrierile religioase, cu un conţinut istoric sau moral, sunt foarte iubite de elevi dacă sunt pe măsura înţelegerii lor. Cele mai accesibile şi plăcute sunt lecturile care prezintă vieţile sfinţilor şi faptele morale ale acestora sau ale creştinilor obişnuiţi, fapte redactate sub forma povestirilor morale scurte. Lecturile care prezintă minuni trecute sau relativ recente sunt cele care impresionează, atrag, conving şi sensibilizează copiii.



 

Grupa Fluturașilor isteți și Grupa Mare de la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel”, la invitația doamnei educator Trăistaru Maria, au primit vizita preoților Moisescu Ionuț Daniel și Vlăsceanu Ovidiu Marian de la parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș.

Activitatea cultural-educativă s-a desfășurat în cadrul proiectului național „Citește-mi 100 de povești România”.

Preoții slujitori au vorbit copiilor despre viața și minunile Sfântului Nicolae, după care le-au citit acestora o poveste despre Moș Nicolae. Activitatea a continuat cu un atelier de creație, în care grădinarii și-au pus la lucru imaginația și au pregătit ghetuțele Moșului, și au rostit rugăciuni.

În finalul întâlnirii, cei mici au primit iconițe și dulciuri.

Lectura este o activitate foarte importantă în procesul învăţării, al formării personalităţii pe parcursul întregii vieţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar