news        mail   location

 
 

În Amfiteatrul din Corpul Central al Universității Pitești a fost organizat simpozionul cu tema: ,,România de la Regat la Republică în Uniunea Europeană”.



 

 

Astfel a fost evidențiată importanța zilei de 10 mai care marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat și încoronarea primului rege al ţării. Simpozionul a făcut legătura și cu data de 9 mai, Ziua Europei, făcându-se astfel trecerea către prezentul republican european al României.

În prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, a prințului Nicolae, nepotul MS Regele Mihai I al României și a domnului Conf. Univ. Dr. Ing. Dumitru Chirleșan, Rectorul Universității de Stat din municipiul Pitești, simpozionul a reunit astăzi reprezentanți de marcă ai mediului academic argeșean. Chiriarhul Eparhiei a amintit de importanța religioasă a acestei zile, precum și de evoluția statului român de la regalitate la republică.

Îmbrăcat cu o cămașă realizată la mănăstirea argeșeană Văleni, prințul Nicolae a ținut un discurs în care a amintit că ziua de 10 mai reprezintă o încununare a eforturilor poporului român binecuvântat de Dumnezeu cu un rege care a adus România la aceiași masă cu Marile Puteri Europene.

Legiferată de Camera Deputaţilor, în aprilie 2015, drept sărbătoare naţională, Ziua Regalităţii are o triplă semnificaţie legată de istoria României şi, în particular, de regele Carol I: la 10 mai 1866 – acum 155 de ani -, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I, la 10 mai 1877 Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieşită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman şi, în fine, la 10 mai 1881 – acum 140 de ani – România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar