Studentii de la specializarea Hidroenergetica, din Facultatea de Energetica a Universitatii Nationale de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti, sub organizarea Prof.dr.ing. Diana Maria Bucur au realizat o vizita tehnica la un important reper al sistemului energetic national, amenajarea hidroenergetica Vidraru.
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască.
Inspirate din această bogăție a cântărilor liturgice bisericești, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Colindele ne înalță sufletește, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alții, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioși, într-un cuvânt, ne picură în suflete acea liniște și acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria în această frumusețe a lumii văzute.
Grădinița cu Program Prelungit "Academia Piticilor" din Curtea de Argeș a găzduit Cercul Pedagogic al directorilor din Educația Timpurie. Tema abordată a fost "Grădinița-laborator de bune practici", un schimb real de idei și exemple de bune practici.
În seara de 15 decembrie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat concertul de colinde „Dar din dar”, cu strângere de fonduri pentru dotarea Spitalului de Pediatrie din Pitești. Evenimentul a avut loc la Casa Sindicatelor din municipiul Pitesti, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Iubitorii de colinde au venit într-un număr foarte mare pentru a asista la un eveniment cu adevărat deosebit pentru județul Argeș.
Biserica o preacinstește pe Maica Domnului și toamna, fiindcă anotimpul ne amintește de culesul roadelor, or, după spusele Sfinților Părinți, Fecioara Maria este „rodul” cel mai curat și frumos al Pământului oferit ca dar Cerului spre Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Preacurata Maria rămâne ofranda cea mai pură a omenirii prin care a venit în lume Hristos, ca prin jertfa Sa pe Cruce să ne împace desăvârșit cu Tatăl.
În seara zilei de 16 decembrie, s-a desfășurat a doua ediție a Concertului de Colinde: „Dar de Crăciun”, în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Cetatea Basarabilor.
În data de 18 noiembrie s-a desfășurat în orașul regal, în prezența doamnei Inspector General din Ministerul Educației Mihaela Florina Alexandru, Simpozionul județean de geografie "Nicolae Lazăr " cu tema- Hazarduri și riscuri naturale-găzduit cu generozitate de prestigiosul Colegiu Național "Vlaicu Vodă ".
Corul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, condus de maistrul militar Sorin Moldoveanu, a urcat pentru a treia oară consecutiv, pe scena Festivalului de Datini și Tradiții de Crăciun, de la Curtea de Argeș.
Bătrânețea nu este o vârstă, nici o stare ori un fel de a fi, ci este comoara dăruită noilor generații de către Bunul Dumnezeu, pentru a le călăuzi și îmbogăți, prin forța firească a experienței și cunoașterii nemijlocite, spre devenirea între oameni și întru divin.
Începutul lunii decembrie este pentru cei mai mulți dintre noi un adevărat motiv de sărbătoare. În afara faptului că cei mici, dar și cei mari, îl așteaptă pe Moș Crăciun, un alt motiv de bucurie este acela că din toate casele răsună vestea Nașterii Domnului.
O troiţă se aşază la răscrucea unui drum, ca semn al alegerii căii spre Cer. Ca bucurie, ca respect şi mulţumire a omului faţă de Dumnezeu, care-i ocroteşte viaţa, casa, familia, satul, sensul zborului său pământean.
Colindul de Crăciun este unul dintre obiceiurile românești, cu originea în credința străbunilor, care străjuie cea mai importantă sărbătoare de iarnă, Nașterea Domnului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc și azi, fiind datoria noastră ca aceste datini să le transmitem și pe mai departe.