news        mail   location

 
 

În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argesului și Muscelului au fost prezenți într-un număr foarte mare la sfintele slujbe săvârșite în bisericile din cele șase protopopiate.



 

Foarte mulți și-au îndreptat pașii către municipiul Curtea de Argeș pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în Noua Catedrala Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sf. Mc. Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a amintit de prezența  lucrării Duhului Sfânt în toate activitățile pe care le desfășurăm zilnic. De asemenea a fost evidențiată importanța acestei sărbători în viața creștinilor, Pogorarea Duhului Sfânt însemnând momentul nașterii Bisericii și al începutului propovăduirii Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în întreaga lume.

După săvârșirea Sfintei Liturghii de astăzi a fost oficiată și Vecernia Rusaliilor, cunoscută în popor sub numele de slujba plecării genunchilor. Cu această ocazie au fost sfințite frunzele de nuc care închipuiesc limbile de foc coborâte peste Sfinții Apostoli prezenți în cetatea Ierusalimului la cincizeci de zile după Învierea Domnului Iisus Hristos.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar