Proverbele, maximele, zicătorile sau zicerile, sunt bogăţia înţelepciunii fiecărui popor în parte. Proverbele lui Solomon sunt o culegere de texte scrise sub inspiraţia divină, scriitorul fiind însuşi Solomon.

Dacă ne ducem la izvor, din traducerea Septuagintei, cuvântul „proverbe” vine din grecescul paremie tradus din ebraicul „mişle”, care în Vulgata, Biblia tradusă de Fericitul Ieronim, devine „proverbiae”, termen însuşit în principalele limbi europene.

După cum vedem în Bibliile româneşti, traducătorii au tradus „pilde”, cuvânt al cărui sens a evoluat în timp, devenind acela de „exemplu” („de pildă”, „pilduitor”). Ieronim, în Vulgata (limba latină), foloseşte la capitolul 1, versetul 1 expresia de „parabolae”, adică parabole, termen ce apare în Noul Testament adeseori, cu înţelesul de istorioare din viaţa de zi cu zi, având o încărcătură de tâlcuri ascunse. Auzim adesea zicându-se de către unii, referitor la cei care vorbesc mucalit, că vorbesc în „parabole” sau „împilduit”.

Proverbele lui Solomon fac parte din aşa zisa poezie didactică a Vechiului Testament. Se spune că Solomon ar fi rostit peste trei mii de ziceri sau proverbe. O parte dintre ele au fost consemnate de Solomon, iar altele transmise pe cale de rostire, ajungând până la noi prin via Tradiţie a comunicării.

De la primul proverb şi până la cel din urmă, vom găsi o mare bucurie duhovnicească, dacă, bineînţeles, le vom citi măcar o dată pe lună, dacă nu în fiecare zi câte un capitol.

Iată un proverb din cele 31 de capitole: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda rânduielile maicii tale; căci cunună de daruri vei primi pe creştet şi lanţ de aur împrejurul grumazului.”¹

Calinic Argeșeanul