Se văd pe la case de toată mărimea şi pretenţie cărturărească, biblioteci imense, cărţi multe, prea multe uneori pentru o familie obişnuită. Poate că şi praful e tot atât de imens aşezat pe bietele cărţi pentru „protecţie.”

Seneca (n. 4 î.Hr. – 65 d.Hr.) considera pe bună dreptate că nu are importanţă cât de mare, lungă şi înţesată de cărţi este biblioteca pe care o avem, autori şi tot felul de cărţi în care să aflăm ceva nehotărât  şi veritabil, ca să nu spunem ceva mult mincinos şi nestatornic. Seneca stăruia: „Citeşte totdeauna autori consacraţi, şi dacă uneori vei voi să te îndrepţi spre alţii, reîntoarce-te la cei de mai înainte.”

Sfinţii Părinţi ne cheamă să imităm albinele şi să separăm tot ce am adunat din lectura noastră colorată. Seneca remarca faptul că şi pe vremea lui cei care citeau înţelegeau propriu cele citite şi făcea o asemuire plină de umor: „Nu trebuie să ne mirăm că din aceeaşi materie fiecare adună ceea ce se potriveşte cu preocupările sale; pe aceiaşi pajişte un bou caută iarbă, un câine iepuri, o barză şopârle.”

Din înţelepciunea indiană culegem şi perle ca acestea: „După cum un măgar, care transportă o sarcină de lemne de santal, ştie ce-i povara, dar nu ştie ce-i santalul, tot astfel cei care citesc cărţi multe, dar fără să le înţeleagă, poartă numai o povară, la fel ca nişte măgari.”

Cum e şi cu filosofii şi înţelepţii lumii? Ei au răspunsuri şi la întrebările care încă nu s-au pus!

Schopenhauer ne luminează: „A citi înseamnă a gândi cu un cap străin în locul celui propriu.”

Aşadar, să citim dar să gândim cu capul nostru!

Calinic Argeșeanul