Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
"Mila este mai mare decât iertarea, pentru că iertarea este prima jumătate a drumului, iar fapta iubirii, a milosteniei, este drumul întreg" spunea Sfântul Nicolae Velimirovici. Dacă fapta iubirii este milostenia, atunci prin această faptă devine vizibila si cu ochii trupesti Mila lui Dumnezeu cu omul, cu tot omul!
Cu adevărat, mare este darul milostivirii! Dacă postul şi rugăciunea ne ridică până la uşa Raiului, iubirea pentru aproapele, ca dăruire a fiinţei către cei creaţi ca şi noi, după chipul lui Dumnezeu, ne deschide larg uşa Împărăţiei Cerurilor şi ne aşază în braţele Mântuitorului.
Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, află ajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa. Iar cel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui primește brațul lui Dumnezeu în ajutorul său, spune Sfântul Isaac Sirul.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin coordonarea Biroului de Învățământ și Activități cu Tineretul, la Paraclisul Universitar din cadrul Rectoratului Universității din Pitești a avut loc cateheza ,,Despre problemele familiei", susținută de Părintele Rafael Vintilă, psiholog și capelan al Paraclisului "Întâmpinarea Domnului".
Pe vremuri, sculptorii modelau – chiar ilustrau – statuile pentru a le da viață, câtuși de puțin. Dar, se spune că, a modela o inteligență (pe fiecare om în parte) sădind adevărul, este sumum, adică este culmea educației.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.
În fiecare an pe 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetăţuia).
Bunătatea este Însuși Domnul Dumnezeul nostru, Care din Veșnica lui Iubire, ne-a adus în ființă, cum noi nu am avut puterea și înțelepciunea să o gândim niciodată.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.
În ziua de 21 iulie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Ciupa, Mavrodolu II, Tigveni I Vale, Rătești și Furduiești au oferit alimente pentru familiile cu venituri modeste.
Mînăstirea Argeșului a fost gazda vizitei echipei proiect Transformare Digitală din cadrul Grupului Renault România.
Pentru un creştin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Pentru un trăitor de viaţă spirituală intensă, locurile sfinte pe care le vizitează, unde se închină, de unde se încarcă cu energie pozitivă produc implicaţii profunde, se creează acea stare care îl introduce într-o lume puţin accesibilă turiştilor de ocazie.
Pagina 64 din 348