De la începutul Filosofiei clasice grecești să mergem în văzduhul filosofiei chineze, tot aproape ca timp, aici fiind vorba de filosoful Lao Zi (secolul VI î. Hr). Acest învățat s-a născut în satul Chu, având numele de Lao Tzu, fiind cunoscut drept Lao Zi (Bătrânul Maestru).
În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântul Mucenic Longhin sutasul.
În Duminica a XXI-a după Rusalii, monahiile de la schitul argeșean Sfântul Ierarh Modest au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Drumul greu accesibil nu a fost un impediment pentru pelerinii care au dorit să fie prezenți la acest eveniment, ei fiind aceia care în ultimii ani au făcut posibile toate lucrările executate la acest sfânt așezământ monahal.
Primul filosof al lumii, cunoscut ca un mare gânditor, căuta explicații firești, raționale, pentru a argumenta fenomenele din lumea înconjurătoare, este cunoscut a fi Thales din Milet (azi, pe teritoriul Turciei), care a viețuit între anii 624-546 î. Hr. Despre viața sa, se cunosc date menționate de filosoful Aristotel, cât și de Diogene Laerțiu, biograful filosofilor greci din Antichitate.
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.
Parohia Sfânta Vineri din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.
În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.
În cartea „Filosofie. Idei fundamentale”, Editura Litera, București, 2016 (traducere Crina Boitor), se prezintă printre altele, aria mondială a Filosofiei, dominantă în două imperii: „Filosofia Greacă clasică și Filosofia orientală”, și de aici trebuie să pornim la drum, cartea fiindu-ne ca un izvor limpede de așezare a apei binefăcătoare în pahare de cristal.
În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Carp si Papil, Agatodor si Agatonica.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
Pictori din toată țara, participanți ai taberei „Măldărești plein-air” din Măldărești Vâlcea, însoțiți de doamna Liliana Beu, director adjunct la Muzeul Județean Vâlcea, au făcut un popas duhovnicesc la Mînăstirea Argeșului.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Zicea cineva, mai cu umor, că atunci când nu ai ce face, te apucă dorul de a citi și mai ales, a scrie câte ceva despre Filosofie! Ca s-o începi cu dreptul, și nu cu stângul ca-n armată, mai întâi trebuie să se înșire câteva criterii, care duc drept la țintă!
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.
Pagina 45 din 348