Milostenia este jertfa pentru rascumpararea sufletului si presupune fapta buna impletita cu dragostea fata de aproapele nostru, ca Hristos ne invata ca implinirea milei trebuie sa o savarsim din toata inima noastra.
Când ţi se macină în minte problemele fundamentale ale existenţei trebuie să te apropii de un posibil realism care să-ţi echilibreze, oarecum, viaţa efemeră de pe acest pământ.
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail.
Gândindu-ne la lucrarea universală a Domnului Dumnezeu, mintea noastră se înaripează și de la mii de ani lumină, încercăm să vedem capodopera Creatorului.
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului şi Măritului Prooroc Agheu.
Înainte de a se coborî Patriarhul Teoctist din Carpații sinaitici, părăsind liniștea chinoviei pentru a intra din nou în gâlceava zilei, lucru pe care-l va regreta mereu, toată viața sa (fiind martorul ocular al multor episoade din viața postrevoluționară a mult încercatului și dosăditului Patriarh!), Locotenența Patriarhală a înfeliat anumite teritorii din Arhiepiscopia Bucureștilor, și s-a alcătuit nou-reînființata Eparhie a Argeșului.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie.
Când am scris acest titlu, mi-a venit în minte un episod în care Gheorghe Nenciu, Vicepreședinte al Departamentului Cultelor, într-un dialog cu mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu, deputat în Marea Adunare Națională și membru în Frontul Democrației și Unității Socialiste, îi cerea, pur și simplu, să-l ajute să ajungă și el deputat.
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Chipurile milosteniei trupești sunt foarte numeroase: hrănirea celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celor aflați în lipsuri, îngrijirea bolnavilor, ajutorarea celor aflați în diverse necazuri.
Răsplata ce-i așteaptă pe cei milostivi este arătată în Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: ”Veniți binecuvântații Tatălui, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”.
În Sfânta Scriptură găsim scris cum trebuie să facem milostenie: ”Pleacă la sărac urechea ta fără să te întristezi și răspunde-i cu blândețe cele de pace”. Iubirea este criteriul fundamental al judecății particulare și al judecății obștești.
Când era campania electorală în toi pentru alegeri în Parlament, Patriarhul Teoctist aștepta de la Profesorul de Istorie, Mircea Păcurariu de la Universitatea sibiană, un punct de vedere în problema reprezentării Bisericii Ortodoxe Române în viitorul Senat al Țării.
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfântului Mitropolit Dosoftei
Pagina 219 din 348