Să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim pe cel străin, să-l vizităm pe cel din temniță, să-l hrănim pe cel flămând, să-i dăm să bea celui însetat, ca să avem îndrăzneală și să primim iertarea păcatelor, dar și să ne facem părtași acelor bunuri care depășesc cuvântul și mintea omenească.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de pictură religioasă şi creaţie literară "CRĂCIUNUL COPIILOR", ediţia a VIII-a, la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș.
"Dă milostenie din cele ce ai și de la nici un sărac să nu-ți întorci fața ta, și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin, dă mai puțin, dar nu pregeta să faci milostenie. Și îți vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te cobori în întuneric." (Tobit 4, 7-10 )
Nu mai este mult până la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Creștinii se pregătesc să-si primenească sufletele , astfel încât acestea să poată primi , precum ieslea minunata a Betleemului de acum 2000 de ani, pe Cel ce tine toată făptura si-L cântă toți, cei ce Îl iubesc El.
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, a desfășurat o acțiune catehetică și un concert de colinde în parohia Glavacioc, protoieria Costești.
Dărnicia își are izvorul în iubirea față de Iisus Hristos, care nu poate fi concepută fără iubirea aproapelui: ”Cine are bogăția lumii acesteia și uitându-se la fratele său care este în suferință își închide inima față de el, cum mai rămâne acela în dragostea lui Dumnezeu?”, pentru că milostenia este iubirea manifestată concret căci ”cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”
Chiar dacă noi, oamenii, creatura predilectă a lui Dumnezeu, ne bucurăm de o stare aparte în Universul vizibil, fizic și posibil, sprijiniți ca într-un punct arhimedic, de vederea lucrărilor Sale, atât de diverse și nenumărate, bunătatea inimii ne îndeamnă să împrospătăm în fiecare zi, gândul de a ne considera împreună lucrători, de-a vălura cu Dumnezeu.
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana.
Cu câteva zile înainte de praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, credincioșii parohiei argeșene Miroși au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Când citeşti pe Cioran mai cu atenţie şi eşti prudent să nu cazi în alunecările sale, rămâi de-a dreptul uimit şi trebuie să te scuturi, ca viteazul din poveste. Parcă nici nu-ţi vine să crezi.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).
Crăciunul este sărbătoarea care aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari. Este ziua în care creștinii se reunesc în biserică și în familie pentru a prăznui Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Pagina 217 din 348