În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.
Starea noastră de peregrini pe fața acestui pământ este anevoioasă și complicată, plină de primejdii și de capcane de tot felul. De obicei, noi oamenii ne scăldăm în tot felul de păcătoșenii, fără să ne mai dăm seama că greșim, păcatele devenind în conștiința noastră adormită, ca posibile virtuți.
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie.
Paraclisul Universitar din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfântului Apostol Simon Zilotul.
Învierea este readucerea la viață a celui care a murit cu adevărat. Se știe că au fost și sunt, ba, vor mai fi și pe mai departe morți părute, leșinuri pe timp mai îndelungat și provocări prin metode mecanice a unei morți temporare.
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul.
Când Arhimandritul Vichentie Mălău a plecat la obștea monahală de la o chinovie din Carpații Moldovei, ucenicii mai apropiați i-au cerut un cuvânt de folos:
În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului prooroc Isaia.
Într-o dispută, dacă putem spune așa, între Iisus Hristos și partida Fariseilor, care L-au ispitit de mai multe ori, prin felurite întrebări cu încuietoare, așa cum credeau ei în mândria lor fariseică, a fost întrebat: ”Oare se cade omului să-și lase femeia sa pentru orice pricină?
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol şi evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.
Poate că, unii care vor avea bunăvoința să citească aceste rânduri, să se întrebe într-o doară: Ce l-a apucat pe Calinic, ăsta, să scrie despre Minunea de a te căsători? De ce nu lasă pe alții, pe cei căsătoriți să scrie despre Sfânta Taină a Căsătoriei sau a Nunții! Tocmai! Așa spun și eu!
În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet, dându-ne inimă de mamă pentru toți oamenii și învățându-ne a fi lesne săritori la necazul celui de lângă noi.
În cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză, Protoieria Mioveni, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s-a desfășurat evaluarea Concursului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea, faza pe protoierie.
Pagina 178 din 348