În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” din Pitești, Părintele capelan Rafael Vintilă a ținut o scurtă cateheză despre preoția misionară a credincioșilor cu aplicare expresă la Tainele Botezului și ale Mirungerii: „Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9).
Cea mai mare greșeală pe care o facem aproape fiecare dintre noi (cine nu o face, să nu-și facă probleme!) este aceea că noi găsim mereu motive de a critica (asta este mai ușor!), dar mai ales de a judeca fără cruțare pe oricine ne vine mânia sau, pur și simplu, din meteahna de a critica și a judeca fără discernământ, cu motiv sau fără motiv, începând cu casnicii noștri și terminând cu ultimul vagabond zdrențăros, cum se mai întâlnesc pe cărările vieții.
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel.
Obștea monahală de la schitul argeșean Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan, a sărbătorit astăzi unul dintre hramuri închinat Intrării în Biserică a Maicii Domnului.
Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale. Vom avea acum prilejul să citim limba românească de sute de ani, exact așa cum o scria Sfântul Antim și cum o ascultau Domnul Țării, boierii și creștinii.
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
În duminica a XXVI-a după Rusalii, foarte mulți credincioși din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului și-au îndreptat pașii către municipiul Curtea de Argeș pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sfânta Muceniță Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Toma de Kempis sau Toma al Câmpului în cartea sa „Urmarea lui Hristos” ne arată, aproape la fiecare pagină, drumul care ne poate duce pe Cărările Mântuirii. Citind cartea, găsim soluții și răspuns la toate situațiile și problemele pe care le întâmpină majoritatea fiilor acestui Pământ zbuciumat, care zboară în Univers de miliarde de ani, cu o viteză constantă și continuă.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.
Cine poate ataca viața lăuntrică, viața noastră de bază? Trei ar fi vrăjmașii de care trebuie să ne pregătim pentru a fi izgoniți, mai ales că sunt înlăuntrul casei noastre.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).
Oricum, până la urmă, viața noastră intră într-o stare de saturație. Încet-încet, toate ale vieții încep să capete o nouă ipostază de a ne gândi la nimicnicia vieții, oricât ar fi de optimistă și plină voința de a ne împlini planurile pe care ni le facem.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.
În ziua de 17 noiembrie, acum 37 de ani, Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a fost hirotonit și instalat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul de Argeșeanul și cu reședința la Mănăstrirea Curtea de Argeș.
Pagina 138 din 354