În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei.
Dintru începuturi, fiii acestui pământ au încercat în decursul timpului, încearcă mereu și nu se vor odihni nici în timpurile ce vin, să se ostenească spre drumul care duce la desăvârșire.
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.
Această carte a lui Tobit este bună de citit, folositoare pentru viaţă, după cum veţi vedea. Tălmăcitorii spun că Tobit ar fi un fel de cod moral scris în captivitatea babilonică, din cetatea Ninive, capitala Asiriei.
În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru.
Credincioșii parohiei argeşene Bătușari din protopopiatul Curtea de Argeș, au avut astăzi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.
În după-amiaza zilei de 14 ianuarie 2023, o delegație a Mănăstirii Antim, condusă de părintele Stareț Protosinghelul Vicențiu Oboroceanu a ajuns la noua Catedrală Arhiepiscopală și necropolă regală din Curtea de Argeș unde, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a primit un veșmânt al Sfintei Mucenițe Filoteia.
Specialiştii întru tălmăcirea Vechiului Testament, spun că despre persoana lui Maleahi nu se ştie nimic, iar numele de Maleahi ar fi un apelativ, mai ales că în primul verset zice: „Povara cuvântului Domnului către Israel prin mâna îngerului Său; puneţi-o la inimă!”
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.
Pentru a se marca 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului organizează în aceste zile diferite manifestări cultural-artistice în parteneriat cu școlile argeșene.
Televiziunea Digi24, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Consiliul Județean Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Câmpulung Muscel și Centrul de Transfuzii Pitești organizează o campanie de donare de sânge, pentru pacienții care au nevoie de acest medicament vital care se găsește numai în venele noastre. Sângele nu poate fi cumpărat sau fabricat, ci numai donat.
Ca şi profetul Agheu, Zaharia s-a născut în exilul babilonic. Edictul lui Cirus avea să aducă bucurie generaţiilor care au suferit de dorul casei şi al ţării unde s-au născut moşii şi strămoşii neamului Israel.
În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.
Pagina 112 din 348