Din păcate, noi, oamenii, suntem neglijenți cu purtarea de grijă a sănătății noastre trupești și sufletești. Fără să ne dăm seama, chiar din tinerețe, solicitarea duce la faptul că un mare număr de celule nu mai funcționează și că legăturile dintre ele nu se mai fac cu aceeași viteză, de la o vreme.
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Artemon.
Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentația lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, luna, cruce), cu modele din natură (plante, animale, diferite obiecte) și cu modele de țesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.
În Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, se desfășoară activități de binefacere, milostenie și sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în perioada martie-aprilie 2023, în cadrul programului „Școala Altfel”, mii de elevi din Curtea de Argeș și din mai multe localități, au vizitat Mănăstirea Argeșului.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară diferite activități cu tinerii, cuprinse într-un calendar de activități, în baza parteneriatelor existente între parohiile argeșene și muscelene și unitățile de învățământ din cadrul Inspectoratului Școlat Județean Argeș.
Milostenia este un leac împotriva tristeții pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani și avuție. Aceasta ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relația noastră cu aproapele. Practicată cu smerenie, milostenia ne conduce la prețuirea semenilor.
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. Ea este „Paştile Domnului” când „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. În ziua Învierii „Paştile cele sfinţite” nouă ni s-au arătat şi ne-am „luminat cu prăznuirea”.
Chiar dacă se mai știe, de multă lume, cum funcționează sistemul nervos și că este o întreagă știință în domeniul medicinii, este necesar să știm, ce este cu traumatismele cranio-cerebrale, a sistemului nervos, fie accidente vasculare.
Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.
În Săptămâna Mare, Catedrala din Mioveni a fost gazda activității catehetice derulată prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în care părinții slujitori au evidențiat copiilor cum putem însoți alături de Maica Domnului și Sfinții Apostoli, pe Fiul Lui Dumnezeu, pe Drumul Crucii.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la Atelierul tematic „Îɴᴠɪᴇʀᴇ... Lᴜᴍɪɴᴀ̆... Bᴜᴄᴜʀɪᴇ” care s-a desfășurat la Școala Gimnazială Băiculești.
Puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, de aceea un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie imensă și ne bucurăm de fericirea celuilalt când primește darul nostru.
Cinstirea sfintelor icoane are o deosebită valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, dreptăţii şi împlinirea dragostei.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de pictură religioasă "BUCURIA ÎNVIERII" la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Pagina 96 din 354