Municipiul Curtea de Argeș a fost gazda Concursului Internațional de Artă pentru Copii Curcubeu, organizat de Ministerul Educatiei și Clubul Copiilor Curtea de Argeș, ajuns la ediția a XVI-a.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică la Parohia Bălilești, Protoieria Curtea de Argeș.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a desfășurat o activitate catehetică, susținută de părintele capelan Rafael Vintilă - despre înțelesul și folosul pomenirii celor adormiți în Domnul, la Paraclisul Universitar din Pitești.
Ați mai citit despre somn! Vom mai scrie câte o lucruri despre foloasele somnului.
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.
În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argesului și Muscelului au fost prezenți într-un număr foarte mare la sfintele slujbe săvârșite în bisericile din cele șase protopopiate.
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel.
S-a înțeles, oarecum, ce înseamnă să dormi, somn lin și binefăcător pentru viață. Și este potrivit să ascultăm sfaturile medicale, din partea specialiștilor, cum ar fi și medicul neurochirurg Alexandru Ciurea.
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.
În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.
În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni a fost celebrată Bucuria zilei de 1 iunie, prin Ora de cateheză, la care copiii au participat cu entuziasm.
Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare care se sărbătorește în multe țări. Ziua Copilului reprezintă ziua în care toți copiii trebuie să se simtă bine, să primească daruri. În această zi, fiecare dintre noi ne amintim de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-ne cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.
Rusaliile alături de Sfintele Paşti sunt cele mai vechi sărbători creştine, fiind prăznuite încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Istoria Bisericii creştine îşi are începutul la Rusalii, când după Pogorârea Sfântului Duh s-a constituit prima comunitate creştină în Ierusalim. Apoi ucenicii Domnului au mers în toată lumea şi au propovăduit Evanghelia.
Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă de la Dumnezeu).
Pagina 82 din 354