news        mail   location

 
 

Credincioșii argeșeni din parohia Dealul Bradului, comuna Săpata, au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare.



 

După doi ani de lucrări, în acest loc a fost ridicată o nouă biserică cu hramul Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Proroc Daniel, cu osteneala și cheltuiala enoriașilor, dar și a altor buni creștini iubitori de zidiri sfinte. Acest nou locaș de rugăciune a fost sfințit astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Ierarhul Argeșean pe o scenă special amenajată în curtea bisericii.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a apreciat eforturile depuse de întreaga comunitate din parohia Dealul Bradului, care a reușit într-un timp foarte scurt să pregătească noua biserică pentru sfințire.

Pentru că vechea biserică a satului, construită în perioada 1895-1899, nu mai prezenta siguranță datorită degradării considerabile, s-a luat hotărârea construirii unui nou locaș de rugăciune, pe un teren donat de primăria comunei Săpata. Sub coordonarea părintelui paroh Dan Popescu, lucrările au fost definitivate în acest an.

Pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată până în prezent, acesta a primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”.

Credincioșii argeșeni din satul Dealul Bradului au dorit cu tărie să aibă propriul lăcaș de rugăciune, iar pentru acest sfânt deziderat în anul 1895, cele 70 de familii care alcătuiau la acea vreme parohia, împreună cu preotul paroh Dumitru Diaconescu, au hotărât construirea unei biserici din cărămidă cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Piatra de temelie a bisericii vechi, după cum mărturisesc localnicii, a fost așezată de către Regele Carol I al României, biserica fiind sfințită în data de 5 noiembrie 1899, de către Episcopul Gherasim Timuș al Argeșului.

Cu toate acestea în anul 2018, întrucât construcția nu mai prezenta siguranță pentru enoriași, s-a decis suspendarea săvârșirii slujbelor bisericești și întreprinderea demersurilor pentru construirea noii biserici parohiale.

Terenul în suprafață de 561 m.p., pe care este edificată biserica a fost dat în folosință gratuită de către Primăria Comunei Săpata, cu destinația construirii unei biserici și a anexelor necesare.

Pentru îndeplinirea activităților pastorale și sociale, a fost construit un praznicar, dotat cu toate cele necesare și o clopotniță. De asemenea, curtea parohială a fost amenajată prin turnarea de alei betonate și pavarea cu piatră spartă.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar