news        mail   location

 
 

Parohia Sfânta Vineri din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

În final a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii bisericii.

Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de cinstirea pe care poporul român o are față de Sfânta Cuvioasă Parascheva. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe toți credincioșii să aibă nădejde în Dumnezeu cu ajutorul și prin mijlocirea sfinților.

Credincioșii argeșeni au primit, la finalul slujbei, daruri din partea parohiei.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar