news        mail   location

 
 

Parohia cu hramul Înălțarea Domnului din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți credincioși au venit la biserica încă de dimineață, pentru a primi cu mare bucurie în mijlocul lor, pe  Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

Cu această ocazie deosebită, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba parastasului pentru toți binefăcătorii  bisericii care au trecut la Domnul, dar și pentru eroii argeșeni.

Chiriarhul Eparhiei le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea acestui mare praznic bisericesc.

Evenimentul de astăzi a fost unul deosebit pentru această parohie din municipiul Curtea de Argeș, împlinindu-se 22 ani de când a fost pusă piatra de temelie la noua biserică.

Parohia Înălţarea Domnului din municipiul Curtea de Argeş a fost înfiinţată în anul 2001 în cartierul Posada, zona 1 Mai, pe terenul oferit de Consiliul Local. Biserica a fost sfinţită în anul 2008, iar în 2010 s-au terminat lucrările la pictura interioară.

În prezent se lucrează la noul așezământ social care se construiește în curtea bisericii.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar