news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Veșmântul Sfintei Parascheva de la Iași, dăruit de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, a chemat în micuța biserică din Frătici Vârșești, comuna Vedea, o mulțime de credincioși.



 

 

Peste 150 de enoriași dar și argeșeni din alte zone ale județului au luat parte la binecuvântarea raclei care va adăposti de acum veșmântul Sfintei Parascheva cunoscută ca fiind “cea grabnic ajutătoare și mult folositoare”.

Un eveniment rar în viața unei comunități, la care oamenii au venit cu pâine, flori, lumânări dar și cu lucruri de ale rudelor bolnave sau cu diferite probleme. Obiectele de vestimentație au fost apropiate de raclă, iar oamenii au atins îmbrăcămintea preoților precum în episodul biblic când femeia cea bolnavă de 12 ani, suferind de hemoragie, s-a atins de veșmintele lui, Hristos, iar acesta, cu bunăvoință, i-a zis: „îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit”…

Slujba a fost oficiată de parohul bisericii cu hramul Sfintei Parascheva, Constantin Ghețea, capelanul Paraclisului Universitar – părintele Rafael, și părintele Vasile de la Baloteasca. Au fost prezente și maicile de la mănăstirea Vedea.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar