news        mail   location

 
 

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor din parohia argeșeană Valea Mare – Podgoria.



 

Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în bserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit celor prezenți despre semnificația semnului Sfintei Cruci.

Pentru eforturile depuse până în prezent pe plan administrativ gospodăresc și pastoral duhovnicesc, părintele paroh Iriminescu George Tiberiu a primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”.

Biserica este ctitorie a jupânului Necula Ghimpescu şi a soţiei sale Ancuţa, din Piteşti, şi datează de la anul 1686, când pe tronul Ţării Româneşti se afla Şerban Cantacuzino (1678-1688). Sfântul lăcaş care o vreme a fost metoh al mănăstirii Vieroși, a fost înzestrat cu o pictură deosebit de frumoasă.

În decursul vremurilor, lăcaşul a suferit modificări, reparaţii şi consolidări, fiind resfințită în ziua de 5 septembrie 1993, de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Parohia Valea Mare-Podgoria are în jur la 350 de familii care, în mare parte, frecventează biserica. Nu putem să nu menționăm și faptul că în apropierea locașului de cult se află crucea care marchează locul unde a fost înmormântat Liviu Rebreanu, marele prozator, care a trăit aici ultimii 14 ani din viaţă, unde a scris romanele „Răscoala“, „Jar“, „Gorila“ şi „Amândoi. La 59 de ani, la 1 septembrie 1944, a trecut la Domnul, fiind înhumat în cimitirul acestei biserici, care fusese restaurată şi datorită eforturilor lui. După câteva luni, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate de familie pentru somnul de veci la cimitirul Bellu, alături de Eminescu şi Caragiale.

 

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar