news        mail   location

 
 

În cinstita zi de prăznuire a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, parohia argeșeană Domnești de Sus din protopopiatul Curtea de Argeș s-a aflat la ceas de sărbătoare aniversând 100 de ani de existență.



 

Fiind și hramul principal al bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a săvârșit cu această ocazie Sfânta Liturghie în împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La finalul slujbei, a fost oficiată slujba parastasului pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei a vorbit credincioșilor despre importanța praznicului cinstit astăzi, care ne amintește tuturor de un eveniment important din viața Maicii Domnului. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre binecuvântatul prilej de a aniversa o sută de ani de când această sfântă biserică a fost construită, felicitând preoții slujitori, dar și credincioșii pentru dragostea pe care o au față de Maica Domnului și de Casa lui Dumnezeu.

Pentru eforturile depuse în buna gospodărire a bisericii, părintele paroh Moisescu Ionuț Daniel a primit din partea Ierarhului Argeșean distincția eparhială ,, Crucea Basarabă”. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a primit din partea parohiei o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Biserica parohiei Domnești de Sus cu hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” este cosntruită în perioada 1906 - 1921 de către preotul Ioan Moisescu. Pictura bisericii s-a făcut de către pictorul Gogu Belizarie din Pitești, fiul cunoscutului pictor Belizarie Paraschivescu.

Între anii 2000 și 2003 s-au desfășurat lucrările de restaurare a picturii, deoarece cu trecerea timpului, aceasta era într-un stadiu avansat de deteriorare.

În anul 2019, o nouă lucrare importantă a avut loc la parohia Domnești de Sus: vechea pardoseală a fost înlocuită cu marmură, iar în pridvorul bisericii a fost schimbată tâmplăria. În anii 2020 și 2021 s-au desfășurat lucrări de întreținere și înfrumusețare a sfântului locaș.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar