news        mail   location

 
 

Foarte mulți pelerini au fost prezenți astăzi la mănăstirea argeșeană Robaia pentru a-și arăta recunoștința și prețuirea față de părintele arhimandrit Vichentie Punguță, duhovnicul acestei vechi obști monahale, care a trecut la cele veșnice în ziua de 19 iunie în urma unei grele suferințe trupești.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie  în Altarul de Vară al mănăstirii.



Tot acolo, Ierarhul Argeșean, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba înmormântării pentru cel care a fost starețul mănăstirii argeșene  Negru Vodă și duhovnic al mănăstirii Robaia.

În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat principalele trăsături morale și duhovnicești ale arhimandritului Vichentie Punguță.

Părintele Arhimandrit Caliopie Ichim, exarhul mănăstirilor din Eparhia Argeșului și Muscelului și stareț al mănăstirii Argeșului, a prezentat un portret al celui care l-a inițiat în viața monahală pe vremea când acesta era stareț al mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

Foarte mulți fii duhovnicești ai părintelui arhimandrit Vichentie Punguță au participat cu lacrimi în ochi la slujba înmormântării având în minte amintirea omentelor în care duhovnicul lor îi călăuzea pe calea mântuirii.

Arhimandritul Vichentie Punguță s-a născut în data de 7 noiembrie 1953 în localitatea Bicaz din județul Neamț, având părinți pe Ion și Maria Punguță.

A intrat în viața monahală în anul 1975 la mănăstirea Frăsinei. După ce a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, a absolvit Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu. În anul 1986 este transferat la mănăstirea Curtea de Argeș, iar după trei ani a fost numit stareț al mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel. În perioada 1989-2002, timp de treisprezece ani a reușit între vechile ziduri ale mănăstirii voievodale să pună bazele unei numeroase obști monahale. Din anul 2002, pentru o perioadă de cinci ani a plecat în Statele Unite ale Americii, slujind doi ani în cadrul Misiunii Ortodoxe din Sacramento în California și încă trei ani la o mănăstire ortodoxă din apropierea orașului New York.

Se întoarce în țară în anul 2007, primind atunci ascultarea de duhovnic la mănăstirea argeșeană Robaia unde a rămas încă 13 ani.

La vârsta de 67 de ani își părăsește fii duhovnicești care l-au cunoscut ca fiind un slujitor al Sfântului Altar ce a reușit să-l aducă pe Dumnezeu în viețile lor.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar