Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Noi suntem, pruncii Domnului Dumnezeu, care am fost în gândirea Lui, și cu binecuvântarea Lui, ne-am întrupat pe meridianele și paralelele Globului pământesc: „Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.

Te voi lăuda, că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrurile tale și sufletul meu le cunoaște foarte. Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici ființa mea, pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului”^[1].

Este de trebuință, ca în orice clipă să ne aducem aminte de marea și unica investiție de care ne bucurăm, noi fiind de-a pururi în inima lui Dumnezeu cea atotiubitoare, de când, în sfatul Sfintei Treimi, auzim: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră… Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu i-a făcut; a făcut bărbat și femeie”^[2].

Plini de bucurie suntem, și așa ar trebui să rămânem întreaga viață, când auzim glasul Domnului Dumnezeu: „Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”^[3]. Cât de mângâietoare sunt cuvintele Domnului Dumnezeu, pentru viața noastră, atât de minunat urzită, țesută și croită, întru slăvirile luminii, și cât de grele sunt, uneori, zilele pe care le avem orânduite de Dumnezeu, ca să le trăim pe acest pământ!

Dreptmăritori creștini,

Ni se luminează sufletul și inima tresaltă de bucurie când citim în Sfintele Scripturi, Cuvântul Domnului Dumnezeu, spre sfântă și mângâietoare tămăduire: „Pentru că numai eu știu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul și nădejdea. Și veți striga către Mine și veți veni și vă veți ruga Mie, și Eu vă voi auzi, și Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima voastră”^[4].

Statornic Gândului Său, Domnul Dumnezeu, văzând starea de păcătoșenie și căderea zidirii, plămădită din iubire veșnică, s-a hotărât ca să ne dea o nouă bucurie: nădejdea și viitorul! Pentru o restaurare a ființei umane, degradată prin lipsa de grijă, Domnul Dumnezeu intervine, ca să nu mai cădem din sfințenie, în păcate de toate felurile, prin care am pierdut înfierea și starea de copii ai lui Dumnezeu.

În lucrarea și purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu, ființa umană nu a rămas la margine de drum, El veghind îndeaproape pașii noștri, întru libertatea cugetului nostru. După cum știm, din pricina neputințelor firii noastre și a slăbirii credinței și iubirii către Domnul Dumnezeu, ne-am îndepărtat de Dumnezeu cu bună știință, înstrăinându-ne de starea de cetățeni și casnici ai Împăratului Ceresc. În această situație, purtarea de grijă a lui Dumnezeu trebuia să se arate: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege, să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.”^[5].

Iubiți frați și surori,

Mare bucurie cuprinde inima noastră!

Domnul Dumnezeu a găsit, întru iubirea gândirii Sale, calea sigură de a ne dărui, din nou, înfierea, adică readucerea noastră la starea cea dintâi, de fii adevărați ai lui Dumnezeu: „Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!”^[6].

Potrivit lucru este, ca să ne gândim mai des la ceea ce a făcut Domnul Dumnezeu pentru noi și nu numai că nu ne-a părăsit, ci ne-a scos și din robia păcatului: „Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.”^[7].

Ca o rugăciune, bineprimită, în inima de Părinte a Domnului Dumnezeu, să ne rămână mereu proaspătă și plină de mirească duhovnicească și nădăjduitoare nemurire, întâmpinarea pe care o face Însuși Atoatecreatorul Dumnezeu, când ne rostește pentru auzul, inima și sufletul nostru obosit de greul zilei : „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”^[8].

Acum s-a ajuns „la plinirea vremii”[9] când „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie”, din Fecioara Maria, care primea vestea cerească : „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema …”^[10].

Din această clipă binecuvântată, Fecioara Maria se va numi de-a pururi : ”Maica Domnului”[11] și în cântare bisericească se va slavoslovi : ”Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești tu între femei !”^[12], cea dintâi dintre toate femeile, care au fost și care vor mai fi în lume!

De aceea este potrivită lucrare duhovnicească, în toată vremea, ca după rugăciunile către Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeu nostru, să ne adresăm cu încredere și curaj, Maicii Domnului și Maicii noastre, deopotrivă.

Scopul venirii lui Iisus Hristos prin naștere, ca și întreaga omenire, ”făcându-se întru toate asemenea nouă, afară de păcat”^[13], a fost definit de la început: ”Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.”^[14]

Iată planul dumnezeiesc,

neascuns de ochii inimii noastre:

mântuirea și viața veșnică!

Auzim adesea, rostindu-se de unii și de alții: Vreau să mă mântuiesc! Vreau să moștenesc viața veșnică! Acestea sunt cele două coordonate duhovnicești ale vieții noastre. Grija noastră cea dintâi și cea adevarată, este grija pentru mântuirea noastră, dar să nu uităm și de grija față de aproapele nostru. Și având speranța că suntem pe drumul cel binecuvântat al mântuirii noastre, putem avea și speranța că vom cina la masa cea împărătească a Domnului Dumnezeu, cina transformată în Prânzul Veșnic, la care suntem toți chemați.

Aceasta este sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos!

Acesta este Crăciunul binecuvântat, în traducere, Creația din nou a Zidirii, Domnului Dumnezeu!

Dreptslăvitori creștini, iubitori ai Nașterii lui Iisus,

La iubirea Părintească, arătată, cu deosebită îmbelșugare de Domnul Dumnezeu, se cuvine ca și noi, copii Săi, să răspundem cu grijă și râvnă trează la porunca Sa de a iubi pe aproapele nostru, pe orice om din apropierea sau depărtarea noastră, și să nu rămânem doar la declarații de intenție, fără a răspunde grabnic la tămăduirea sărăciei, a înstrăinării, a tristeței fără margini și a disperării, care duc numai pe drumul pierzării!

Domnul Dumnezeu a hotărât în Inima Iubirii Sale, ca să ne facă bucurii veșnice și netrecătoare! Să nu uităm să facem și noi la rândul nostrum bucurii în familie, în satele și orașele unde trăim, în societatea românească și a Europei de pe mapamond.

Bucuria se cuvine întregii Creații!

Bucuria să fie ca Soarele, să încălzească și să lumineze toată omenirea și întreaga fire a naturii, ce ne înconjoară pe toți, natură și omenire, care trebuie obligatoriu să fie ocrotite de ură, dezbinare și războaie!

Să cântăm și noi ca îngerii din ceruri, la Nașterea Pruncului Dumnezeiesc Iisus Hristos:

”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”^[15]

Așadar, bună învoire, bună comuniune și frățească întrajutorare!

Domnul Dumnezeu se adresează nouă tuturor și ne îndeamnă:

„Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!

Cântaţi Domnului tot pământul.

Lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit”

Întru mulți și binecuvântați ani,

cu sănătate vă dorește din toată inima,

†Calinic Argeșeanul

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Casa Scriitorului – Oiești Pământeni

[1] Psalmul 138, 13-16

[2] Facere 1, 26-27

[3] Ieremia 31 , 3

[4] Eremia 29, 11-13

[5] Galateni 4, 4-5

[6] Ibidem 4, 6

[7] Ibidem 4,7

[8] Ioan 3, 16

[9] Galateni 4,4

[10] Luca 1, 30-32

[11] Ibidem 1, 43

[12] Ibidem 1, 28

[13] Evrei 4,15

[14] Ioan 3, 17

[15] Luca 2, 14