Autorul epistolei, „Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacob”[1], este pruncul Mariei şi al lui Cleopa, fratele lui Iosif, logodnicul Mariei. Deci atât Iacob, cât şi Iuda erau consideraţi „fraţii” lui Iisus Hristos, adică verii drepţi, cum am spune noi, referindu-ne la gradele de rudenie.

Este necesar să nu se facă nicio confuzie atunci când se vorbeşte în Biblie despre „fraţii lui Iisus”. Dacă s-ar fi intuit că noi nu ne hărnicim să ne instruim în cele sfinte, a le tălmăci, sigur s-ar fi scris: văr, verişoară, unchi, cumnat, cumnată. Toate acestea sunt lămurite de Hegesip (+ 180) şi Eusebiu de Cezareea în „Istoria Bisericească”, din secolul al IV-lea.

Epistola a fost scrisă între anii 70 şi 80 î. H.. Se pare că Bătrânul Apostol Ioan a avut, ca şi Petru sau Pavel, un tahigraf sau secretar de serviciu în misiunea cea mare a Bisericii lui Hristos.

Iuda, fratele lui Iacob, scrie creştinilor, îndemnându-i să lupte pentru credinţă „care odată pentru totdeauna le-a fost dată sfinţilor” şi să nu se lase păcăliţi de cei care „tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Iisus Hristos.”[2]

Cuprins de mare grijă pentru mântuirea creştinilor, Iuda, fiul Mariei şi al lui Cleopa, ruda Domnului, scria: „Dar voi, iubiţilor, amintiţi-vă cuvintele prezise de Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, trăind după poftele lor nelegiuite. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, oameni fireşti, care nu-L au pe Duhul.”[3]

Chemarea în duh se arată: „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă întru preasfânta voastră credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. Purtaţi-vă întru iubirea lui Dumnezeu, aşteptând mila Domnului nostru Iisus Hristos spre viaţa cea veşnică. Şi de unii, de cei şovăielnici, fie-vă milă!”[4]

Să ne fie milă unii faţă de alţii.

Viaţa pe pământ este prea scurtă!

Calinic Argeșeanul

[1] Iuda 1, 1

[2] Iuda 1, 3-4

[3] Iuda 17-19

[4] Iuda 20-22