După cum citim în cea de A Treia Epistolă a Sfântului Ioan, vedem că este adresată unei persoane, pe nume Gaiu:

„Bătrânul, către Gaiu cel iubit, pe care-l iubesc întru adevăr.”[1]

În această scurtă epistolă, de doar 15 versete lapidare se pomeneşte de un oarecare Diotref „care se ţine să fie primul între ei” şi defăimează pe Marele Apostol „cu vorbe urâte”, purtat de diavolul mândriei „nici că el îi primeşte pe fraţi, nici că-i lasă pe cei ce vor să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.”[2]

Cu inima de părinte duhovnicesc, sfătuieşte: „Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face binele, din Dumnezeu este; cel ce face răul, nu L-a văzut pe Dumnezeu.”[3]

Se mai aminteşte în scrisoare şi de Dimitrie, despre care se crede că era un membru de seamă al comunităţii, sau chiar purtătorul grijuliu al epistolei. Despre el dă mărturie însuşi Apostolul Ioan: „mărturie îi dăm şi noi, şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată.”[4]

Bătrânul, sau Moşul, sau Dedo, cum li se adresează macedonenii ierarhilor ortodocşi, este denumirea care indică nu numai o vârstă înaintată, ci şi o mare autoritate morală. La noi, în România, apelarea cu frumosul cuvânt Moş, ne arată starea de rădăcină a pământului pe care vieţuieşte înţelepciunea cea dintru început.

Din când în când, să ne aplecăm asupra scrierilor Sfântului Ioan, Bătrânul, cum singur se numeşte, şi să învăţăm arta cea desăvârşită: Iubirea care nu moare niciodată!

Dumnezeu este Iubire! Cine are iubire este din Dumnezeu. Cine este din Dumnezeu, nu moare niciodată!

Să fim pururea în Iubirea lui Dumnezeu şi al tuturor fraţilor, semenii noştri din lume!

Calinic Argeșeanul

[1] III Ioan 1, 1

[2] III Ioan 1, 9-10

[3] III Ioan 1, 11

[4] III Ioan 1, 12