news        mail   location

 
 

Dacă Covid-ul a cuprins întreaga lume, chiar și în submarine, trebuie să știm că nu a fost singura pandemie, în lumea fizică, cunoscându-se și holera, în vremea Primului Război Mondial, care a cuprins, în chip înfricoșător, paralele și meridianele lumii.

 

Așa a ajuns, acea gripă spaniolă și în spitalele armatei americane, cum se vede din cartea celebrului Alexandru Ciurea: „Sănătatea Creierului – pe înțelesul tuturor”, care adaugă: „La noi, populația română, în timpul Primului Război Mondial, a avut dizenterie, din cauza condițiilor de apă murdară și de infectare. În vremea participării României la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913), a avut loc o epidemie de holeră, de la apa infectată, fiind a șasea pandemie de holeră, declanșată în anul 1899 și afectând în perioada 1912-1913 toate statele participante la Răboiul Balcanic. Apariția unor asemenea epidemii este recurentă. Și în acea perioadă, populația României se vaccina. Primul caz de holeră a apărut în anul 1913, fiind înregistrate 15.000 de îmbolnăviri. Sub conducerea dr. Ion Cantacuzino (1863-1934), precum și prin măsurile preventive și corecte luate într-o scurtă perioadă de timp, progresia epidemiei a putut fi oprită în armată, anterior întoarcerii trupelor  garnizoanelor din țară. Dacă atunci se putea opri, acum de ce nu...?

Pandemia de Covid 19 a cuprins tot globul, din cauza faptului că lumea circulă mai mult ca niciodată, că avioanele sunt pline de oameni unde boala este în incubație, că nu erau numaidecât bolnavi și prezentau simptome. Faptul de a avea boală asupra ta se numește incubație, adică perioada dintre contaminarea unui organism și apariția primelor simptome ale unei boli, transmisă apoi celor din jur.

Circulând într-un avion, mergând într-un restaurant, stând într-o aglomerație, cum sunt, de ce să nu recunoaștem, cele de tineret, toate aceste lucruri se pot răspândi. Și atunci, poate nu faci direct boala, dar sunt probabilități mari să o transmiți celorlalți din jur. Populația României a fost supusă unei asemenea pandemii și virusul a intrat aici. Intrarea în organismul uman s-a făcut în primul rând prin căile respiratorii și apoi virusul s-a dus în plămâni. Din plămâni, mai departe, în tot organismul, pe cale sangvină. Desigur, mai sunt și ale căi, și anume afectarea sistemului nervos prin orificiile nazale, prin nervii olfactori, deci cei ai mirosului, iar de aici s-au dus spre creier. Nici nu știm cât de mult s-a infestat viața creierului uman în astfel de pandemii. De aceea se impune să avem grijă de viața noastră personală și să nu tratăm cu indiferență și suficiență de sine, disprețuitoare și iresponsabilă!”

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar