news        mail   location

 
 

Ca să vezi! Există și o hartă religioasă a Creierului, așa cum ne dă de înțeles minunatul savant neurolog, Alexandru Ciurea! O hartă care cuprinde mari minuni.

 

Spune celebrul medic: „Legătura dintre creierul uman și credință e un fapt real, marcat și adunat într-un capitol nou de știință care se numește Neuro-Teologie. Continuând această idee, există modele religioase, spirituale ale Creierului. Prima întrebare este: Unde se află sufletul? Dacă ne întoarcem în Renaștere, Leonardo da Vinci susținea că sufletul este într-o anumită zonă profundă a creierului pe care noi o știm exact, deasupra chiasmei optice. Face și niște axe, prin care arată unde se află sufletul uman! Incredibil ca afirmație! Disputele actuale se dau în sfera dualismului între creier și inimă. Nu are importanță acest lucru, ci că undeva, în acest corp uman, se află sufletul. Or, creierul participă clar la aceasta, iar personal sunt convins că este în partea centrală, în creier, și nu în inimă. Important este că acest suflet, se află în noi. „Un suflet nemuritor, într-un corp muritor”, este un aspect cu care Teologia este de acord. Dacă mergem mai departe, ne punem întrebarea: „Există prezența lui Dumnezeu, a divinității, în corpul uman?” Da! E foarte interesant. Primul indiciu este serotonina, care este intitulată molecula credinței. A apărut chiar un articol: „The Serotonin System and Spiritual Experiences” (publicat în anul 2003), al unei cercetătoare din America, Jaqueline Borg. Studiile făcute în experiențele spirituale de credință au dus la relevarea unei cantități foarte mari de serotonină. Nu e o întâmplare, sunt fapte clare privitor la dezvoltarea serotoninei. Serotonina este produsă de anumiți centri și difuzați în întreg creierul, apoi în întreg organismul, producând modificări importante de credință în sensul de extaz și fericire. Aceasta este serotonina.”

Așadar, Credința este în structura organismului uman! Nu putem fugi sau ascunde de sentimentul religios! Așa a hotărât Domnul Dumnezeu de la începuturile noastre. Să ne bucurăm de darul făcut nouă de Părintele Luminilor!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar