Citind Istoria Susanei, şi ar fi potrivit să fie citită de fiecare dintre noi, vom găsi într-un singur capitol o istorisire cu adânci învăţăminte. Este vorba de o judecată dinaintea venirii lui Iisus pe acest pământ.

Episodul se petrece în cetatea Babilonului. În casa lui Ioachim, om foarte bogat, având o femeie foarte frumoasă, pe nume Susana, cu frică multă de Dumnezeu şi înaltă ştiinţă de carte, veneau doi judecători bătrâni, rânduiţi de popor. Cei care aveau pricină de judecat se înfăţişau aici. După ce plecau cei cu pricinile la judecată, soţia cea frumoasă a lui Ioachim ieşea prin curtea grădinii la plimbare. Când au văzut-o cei doi judecători s-au umplut de patima desfrânării şi doreau să păcătuiască cu dânsa.

Într-o zi s-au ascuns şi o pândeau pe Susana când făcea singură baie în grădină. Silindu-o să se desfrâneze şi nevrând să păcătuiască în faţa lui Dumnezeu, a strigat după ajutor din răsputeri. Văzându-se respinşi, judecătorii au început să strige şi ei cu glas înalt. Atunci au sărit slugile din casă ca să vadă ce se întâmplă. Judecătorii au spus că au văzut cum un tânăr a intrat în grădină şi a păcătuit cu Susana. Ei au sărit asupra lui, dar nu l-au putut birui, fugind afară din curtea casei.

Judecata era aspră asupra celor prinşi în adulter. Când era gata de a fi ucisă cu pietre, Daniel proorocul face judecată dreaptă asupra cazului. Mărturiile celor doi judecători s-au dovedit mincinoase şi amândoi au fost pedepsiţi cu moartea. Aşa precum citim: „După legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea.”¹

Atunci când judecăm pe alţii, să ne gândim la păcatele noastre mai întâi!

Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.