news        mail   location

 
 

A opta carte din Sfânta Scriptură este Rut, carte socotită ca una din rarele capodopere ale literaturii biblice. Cele patru capitole ne arată că sunt scrise de mâna unui mare şi adevărat artist.

 

Exact nu se ştie autorul omenesc, chiar dacă se presupune a fi Samuel ca şi la Judecători. Evident este faptul că este opera unui scriitor rasat, important maestru al măreţiei prin simplitate – cel mai mare lucru – şi al sublimului prin sugestie, cum ar zice Bartolomeu Valeriu Anania.

Se constată că toate – absolut toate – personajele cărţii Rut au o exemplară cinste sufletească şi o gingăşie soră cu sfinţenia, Rut fiind o eroină, femeie moabiteancă, pe care, din pronie divină Dumnezeu a introdus-o într-o familie de israeliţi, în mod legal, şi prin aceasta în marele arbore genealogic al regelui David şi, în descendenţă trupească, al lui Iisus Hristos, Domnul.

Din Betleemul Iudeii, - familia de iudei Ehimelec (Elimelec) şi soţia sa Noemina cu cei doi fii Mahlon şi Chilion, din cauza unei cumplite secete se aşează în ţara Moabului. Cei doi feciori israeliţi se însoară cu două moabitence: primul, cu Rut şi al doilea cu Orfa. După o vreme, au murit toţi cei trei, tatăl şi fiii, iar Noemina se hotărăşte să se repatrieze. Se întoarce doar cu Rut care se căsătoreşte cu Booz. Se va naşte din această căsătorie Obed, devenind astfel, ea, o moabiteancă, bunica celui care avea să fie regele David, după cum citim în arborele genealogic: „…Naason i-a dat naştere lui Salmon, Salmon i-a dat naştere lui Booz, Booz i-a dat naştere lui Obed, Obed i-a dat naştere lui Iesei, iar Iesei i-a dat naştere lui David”[1]. Sfântul Evanghelist Matei, preia această parte din arborele genealogic şi-l completează în cele trei capitole cu 14 neamuri, până la venirea lui Iisus Hristos, ca Desăvârşitorul neamurilor.

Vedem limpede în Cartea Rut, că Dumnezeu, a Cărui mână se simte pretutindeni, elimină orice fel de discriminare rasială şi purificare etnică.

Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.

 

[1] Rut 4, 21-22

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar