Cred că Cioran a încercat să-l îngurgiteze pe Dumnezeu! Umbla să mănânce pe Cel Care nu se lăsa înghițit de flămândul, ce se hrănea de o vreme, doar cu insomnii.

Păcatul îl chinuia, ca pe noi toți, de altfel, mai ales de când a jucat fotbal cu craniul din cimitirul de la Rășinari. Mama lui i-a spus că mai bine l-ar fi avortat decât l-ar fi născut. De aceea avea să scrie în Lacrimi și sfinți: ”Fără o vină nu este posibilă conștiința existenței din mine. De aceea, greu am descoperit un Dumnezeu într-o conștiință nefrământată de păcat”

Cioran vorbea despre sine!

Și despre noi, desigur!  

Păcatul este ca ”puricele în cojoc”. Ne ține treji întru conștiința împăcării cu Dumnezeu, prin ispășire.

Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.