news        mail   location

 
 

În Duminica Sfântului Apostol Toma, credincioșii parohiei argeșene Rudeni de pe Valea Râului Topolog au avut marea bucurie să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Ierarhul Argeșean a revenit în mijlocul acestei comunități pentru a binecuvânta împlinirea a 150 de ani de existență a bisericii care a fost sfințită în ziua de 23 aprilie 1872 – chiar în Duminica Tomii, de către PS Episcop Neofit Scriban al Argeșului. Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii acestei vechi biserici.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a dorit să scoată în evidență credința și dragostea față de biserică a credincioșilor din parohia Rudeni.

Pentru a marca importanța istorică a acestui eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit părintelui paroh Iliescu George Lucian, distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”. Mai mult, Chiriarhul a primit din partea parohiei Rudeni o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Denumirea sub care apare satul Rudeni datează din vremea Voievodului Mihai Viteazul, unul dintre căpitanii săi, Teodosie Rudeanu, deținea o proprietate pe aceste meleaguri.      

Prima biserică atestată documentar a satului Rudeni, a fost ridicată în jurul anului 1800 de credinciosul Balosache Balotă, fiind ajutat de preotul Ioan, zis Ionașcu Duhovnicul, cu hramul „Sf. M. M. Gheorghe.

Actuala Biserică a fost zidită între anii 1869-1872, pe locul celei de la 1800, cu bolovani de râu și cărămidă, purtând același hram, prin stăruința preotului Nicolae Rudeanu și a socrului său Necula Ion.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar