Eram la Argeș. M-am odihnit cu grijă, adică numai ochi și urechi, neștiind de unde poate veni necazul. Nu era vorba atât de siguranța mea, ci mai ales de nesiguranța locului, Argeșul nefiind un loc oarecare.

Nu mai repet starea mea de temeri și spaime, pe care, din păcate, nu le puteam împărtăși la nimeni de sub soare! Pe cine îl durea, durerea ta?

După câteva zile primesc un telefon de la Vlădica Gherasim al Vâlcii:

– Vlădica, mâine dimineață vino la Vâlcea, ca să plecăm la Slatina – Olt, la Consiliul Județean, ca să o apărăm pe doamna Elena Bărbulescu, care acum este la pușcărie.

– Bine, Preasfințite, dar este periculos. Putem primi un cartuș în cap. Este vreme de nesiguranță și nu e potrivit să plecăm la drum.

– Asta-i lașitate! Doamna Bărbulescu a fost bună doar când ne căciuleam și primeam ajutoare, și acum, poftim, îți arăți recunoștința? Mâine dimineață ești aici.

Fără să mai asculte răspunsul meu, a închis telefonul. Am rămas țintuit locului. Toată noaptea n-am dormit. Cui  să-i cer un sfat. Mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii, care mai de care mai înfricoșătoare.

Zorii dimineții au început să se reverse. M-am închinat și am pornit la drum. Era o încercare cu mare risc. Îmi pusesem totul la punct, în cazul care m-aș fi întors pe catafalc de la Slatina, unde mergeam cu năstrușnicul de Gherasim.

Mare ”nebuneală” la el!

Dar la mine?!?

Am ajuns la ora potrivită de drum. Îl aud pe Vlădica Gherasim:

– Bine ai venit, Vlădica! Noi trebuie să arătăm recunoștință. Să înveți asta, că ai drumul în viață încă multă vreme. Așa, așa, așa! Nu te poți ascunde după deget. Da. Nu ajunge să fii mare la statură, ci să fii mai ales, mare la stat în picioare, în fața primejdiilor.

N-am mai zis nimic. Nu se mai oprea din ocări indirecte, zic eu, dar prea bătea șaua ca să priceapă măgarul.

Tot drumul n-am scos un cuvânt, niciunul dintre noi. Gherasim Episcopul m-a îndemnat la rugăciune, iar el, de la Vâlcea până la Slatina a ținut-o numai în rugăciuni și psalmi pe de rost, de m-a uimit, de-a binelea.

– Așa, așa, așa! Eu am zis rugăciuni, iar Sfinția Ta, acum să cânți, pe cât drum ne-a mai rămas.

Bine că nu mai era mult de drum. M-am apucat de cântat. Drumul parcă s-a scurtat. Gherasim ținea isonul, îngânându-mă și luând-o când prea sus, când prea jos, când aiurea. Îmi venea să râd, dar nu era deloc de râs.

În sfârșit, cu greu, pe străzi cu opreliști, am ajuns la locul cu pricina. Ne-am făcut loc prin mulțimea adunată ca la iarmaroc. Unii erau cățărați pe ziduri cu puști, alții se îmbulzeau pe jos strigând:

– La o parte, bă olteni, că vin popii! Uite bă, unul lung și unul scurt.

– Taci, mă, nu-i frumos, ăsta-i Gherasim.

– Dar cel lung, cine-i, bă, juvete?

– Pat și Patașol, strigă unul cu glas ridicat, stârnind râsul vesel al celor din jur.

– Domnul să vă binecuvinteze! Așa, așa, așa! Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, olteni și vă plecați!

Voia bună s-a așezat în firea oltenilor, iar noi însoțiți, am ajuns la Președintele Frontului Salvării Naționale de la Slatina-Olt.

– Ce probleme aveți, de ați venit la noi, pe vremea asta?

– Așa, Domnule Președinte, eu sunt Episcopul Gherasim de la Vâlcea, iar el este fratele meu Calinic Argeșeanul.

– Cum? Nu este fiul dumneavoastră? Câți ani aveți? Dar fiul dumneavoastră?

– Eu am 76 de ani, iar el 46 de ani.

– Cu ce vă putem fi de folos?, întreabă prezidentul slătineano-oltean.

– Am venit să vă aducem la cunoștință că noi de câțiva ani am restaurat la monumentele istorice din județul Olt, cum ar fi, Mănăstirile: Brâncoveni, Clocociov, Strehareț, Călui și alte biserici voievodale, la care ne-a ajutat doamna Elena Bărbulescu.

– Este la închisoare, Părinte. De ce nu stați acasă pe vremea asta nesigură?

– Așa, așa, așa! Am auzit că i s-au imputat 20 de milioane de lei, că i-ar fi risipit. Banii aceștia sunt băgați în șantiere.

– Unde-s șantierele astea? Noi nu știm!

– Să mergem ca să vedeți și să vă convingeți că spunem adevărul și că stă degeaba închisă pe nedrept.

– E sora dictatorului Ceaușescu!

– Nu are vină Elena Bărbulescu, că fratele ei a ajuns dictator. Oricui i s-ar fi putut întâmpla una ca asta, se apără Gherasim, argumentând cu o viteză verbală, nemaiuzită până atunci.

Președintele, vădit curios de cele spuse de Episcopul îndrăzneț, ne-a încredințat unei delegații care să ne însoțească pe la monumentele înșirate, pentru o mai bună încre-dințare.

Luați sub escortă, am văzut toate locurile cu pricina. Tare se minunau oltenii, nevenindu-le să creadă ce vedeau cu ochii, ajungând chiar ei, să ne dea crezare în cele mărturisite și susținute în privința Elenei Bărbulescu.

Nu mai redau anumite dialoguri avute pentru a nu risipi timpul cititorului binevoitor.

Ne-am despărțit, cu dorința ca Vlădica Gherasim să facă un material documentat cu cele susținute pentru a fi analizat spre cele legale.

De la Slatina, Vlădica furtunos a luat-o spre Vâlcea, iar fratele său întru arhierie, spre Argeșul voievodal.

Parcă aveam aripi. Negura spaimelor se risipise, ca prin farmec, iar Gherasim, căpăta noi dimensiuni în fața mea de arhiereu sperios și temător de neprevăzut. Gherasim era un om adevărat! Nu mă sfiesc să o afirm!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.