De nenumărate ori ne propunem şi promitem că vom pune început bun. În fiecare dimineaţă repet acest lucru, iar seara spre ziuă, aştern capul puţin spre odihnă, rugând pe Dumnezeu să nu oprească inima mea, unul din ceasurile miliardelor de inimi ale fiinţelor zidite de Atotînţelepciunea Sa.

Valurile zilelor ne duc în uitarea promisiunilor. Văzând neputinţa progresului, când facem o scurtă meditaţie, bilanţul nu este după gândul nostru. Metehnele se ţin de noi oamenii ca umbra în zi cu soare sau noapte cu lună, adică, nu putem scăpa de noi înşine. Zadarnic mutăm umbra şi comportarea noastră asupra altora pentru a scăpa.

Vasile Pârvan, asupra gândului trufaş scrie: „Renunţare la glorie şi mărire, resemnare deplină întru măsura puterilor noastre adevărate, mângâiere cu visul supraomenesc al eternităţii, dar nu pentru a ne crede pe noi ca oameni eterni, ci numai pentru a ne îndrepta mereu gândurile noastre şi a ne hotărî faptele noastre după gândul veşniciei: iată taina vieţii senine”.

După viaţa senină ne grăbim paşii mereu. Este gândul nostru tainic şi deseori exprimat. Cine nu-şi doreşte o zi bună? Cine nu doreşte pace-n casa sa, cu vecinii, cu sine, cu Dumnezeu, cu oamenii din apropiere şi din depărtări?

Biblic, după Legea lui Dumnezeu, pentru a avea pace, taina vieţii noastre senine, este potrivit ca să avem grijă mare pentru desemnarea celor care doresc a conduce destinele în spaţiu şi timp.

Cred că am putea lua aminte la cuvintele spuse de Iotam despre fratele lui, Abimelec, ajuns rege:

„S-au dus cândva copacii

să-şi ungă un rege.

Şi i-au zis măslinului: Domneşte peste noi!

Dar măslinul le-a răspuns:

Oare-mi voi lăsa eu grăsimea

cu care oamenii Îl preamăresc pe Dumnezeu,

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

Şi au zis copacii către smochin:

Vino şi domneşte peste noi!

Dar smochinul le-a răspuns:

Oare-mi voi lăsa eu dulceaţa

şi roada mea cea bună,

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

Şi au zis copacii către viţă:

Vino şi domneşte peste noi!

Dar viţa le-a răspuns:

Oare-mi voi lăsa eu vinul

veselia lui Dumnezeu şi a oamenilor –

ca să mă duc să domnesc peste copaci?

 Apoi copacii toţi au zis către mărăcine:

Vino şi domneşte peste noi!

 Iar mărăcinele le-a zis copacilor:

 Dacă într-adevăr mă ungeţi rege peste voi,

 veniţi, şedeţi la umbra mea!;

 dacă nu, să iasă foc din mine

 şi să mistuie cedrii Libanului!”

Judecători 9, 8-15.

Măslinul, smochinul, viţa de vie, dacă fug de domnie, să-şi reverse bunătăţile, ca să facă din mărăcine stâlp în pridvorul casei!

Calinic Argeșeanul