Când auzim sfatul, îndemnul și de ce nu, porunca marelui Apostol Pavel, de a ne ruga neîncetat, ne apucă un fel de îngrijorare. Cum adică să ne rugăm neîncetat?

Ce ne mai rămâne, din timp, și pentru alte pierderi de vreme? Chiar să ne rugăm tot timpul? Rugăciunea, propriu-zisă, are rânduiala ei și se face în program stabilit și acceptat de bună voie.

Cum adică, să stăm în genunchi tot timpul? Este o taină și cu această îngenunchere. Nu ne cere nimeni să stăm în genunchi. Este o opțiune personală. Dacă te dor genunchii și când te așezi în poziție de prosternare în fața Domnului Dumnezeu, simțim anumite dureri, se înțelege că stăm în picioare. Dacă ne dor picioarele în tot cuprinsul lor? Atunci ne așezăm pe un scaun, strană sau băncuță, și, mai nostim, mergem cu scăunașul nostru, care se pliază frumos și nu face zgomot.

Îngenuncherea inimii!

Îngenuncherea gândurilor rele!

Îngenuncherea trufiei!

Îngenuncherea răutăților!

Acestea sunt îngenuncherile adevărate și pe care trebuie să ne grăbim a le face, pentru a pune ordine în ființa noastră, curățind aria și spinii de pe cale.  Nu ne putem permite să mergem spre rugăciune, în biserică, în căsuța noastră sau sub cerul liber, încărcați cu rugina răutăților. Trebuie să descărcăm bagajele negative care ne rușinează. Să lepădăm greul păcatelor!

Îngenuncherea tuturor doririlor păcătoase ale inimii!

Ușa spre tronul Rugăciunii se deschide cu cheia miraculoasă: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule!” Cu inima curată batem la Ușa Împărăției lui Dumnezeu! Batem la inima lui Dumnezeu! Cum am putea merge și cum am putea îndrăzni să ne prezentăm în fața Împăratului Ceresc, fără haina de nuntă: inima curată!

Îngenuncherea gândurilor rele! O, Doamne, grabnic ne apucăm de scris și de dat sfaturi. Ușor lucru! Dar înfăptuirea? Scoaterea din mintea și din inima noastră a oricărei picături plină de veninul răutății este o mare biruință. Nu ne putem apropia de Domnul Dumnezeu cu gândurile noastre slăbănoage și pline de greul veninului autodistrugător!

Lepădare de mâniile ce ne cuprind și de gândurile rele, care ne torturează mai întâi pe noi și ne distrug optimismul și voința de a merge pe drumul luminat de iubirea iertătoare. Niciun succes nu vom avea, dacă nu vom scăpa de povara neîndurătoare și paguba asupra noastră, noi fiind purtătorii de întuneric.

Cum să mergem cu negație și întuneric în fața Domnului?

Îngenuncherea trufiei ar fi cea mai performantă atitudine de viteji, în fața Atotbunului Dumnezeu. Este o mare rușine să ne bâțuim în fața oamenilor și a Domnului Dumnezeu, cu nepotolita noastră trufie, arătându-ne forța noastră fără să luăm în ecuație divină, prezența și ajutorul de fiecare clipă a Atotputernicului Dumnezeu. Mândria fiecăruia dintre noi, ne arată goliciunea și pustiul dinlăuntru. Cine este plin de Dumnezeu nu mai poate vorbi și nu mai poate a se lăuda cu sine.

Să dăm întâietate Domnului Dumnezeu! Să-L recunoaștem ca și Creator și Părinte Iubitor și ajutător în viața noastră. Aceasta ne va liniști și nu vom avea vise urâte, ci doar spor binecuvântat!

Apoi, ce să mai spunem despre îngenuncherea răutăților, adică distrugerea completă, din inventarul nostru a răutăților gândite, puse la lucru cu premeditare, rapidă sau pe timp îndelungat. Această stare are repercusiuni grave asupra vieții personale și obștești. Răzbunările sunt grave păcate împotriva Iubirii, a Duhului Sfânt, care nu se iartă niciodată și nu suntem iertați. Am călcat în picioare și am desconsiderat iubirea lui Dumnezeu, Care a zidit orice creatură din iubire!

Cum îndrăznim să rănim inima lui Dumnezeu întru lucrarea Sa?

Să îngenunchem cu iubire în fața lui Dumnezeu și să-I cerem iertare pentru păcatul îndrăznelii!

Calinic Argeșeanul