Scopenhauer, în judecăţile sale zicea: „Medicul vede pe om în toată slăbiciunea sa; juristul în toată răutatea sa; teologul în toată prostia sa”. Lamartine, cu mai multă fineţe, asupra omului, gândeşte astfel: „Mărginit prin natura sa, infinit în dorinţe, Omul este un zeu căzut care-şi aminteşte de cer”.

Blaise Pascal, necruţător, zice: „Ce situaţie mizerabilă mai este şi aceea a omului! Când îi merge bine, el ignoră toată lumea, iar în restrişte nu e cunoscut de nimeni; în prosperitate se pare că-şi pierde bunul simţ, iar când e copleşit de nenorociri e socotit că nu-l are; când e sus, el se uită pe sine însuşi, iar în nenorocire nimeni nu se mai gândeşte la el”.

Meditând la starea noastră vom vedea cât de şubred este omul.

Calinic Argeșeanul