Mai multe tablete, în ultima vreme, au ocupat site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, despre filosoful-cărturar creștin Boethius, cu rădăcini adânci în cunoașterea Domnului Dumnezeu, dar și o luminată credință.
Când suntem în criză de Credință în Domnul Dumnezeu, pentru a ne reveni, ne uităm, urgent, în oglindă! Și ce faci după aceea? Îți așezi zulufii rebeli, bătuți de vântul necredinței! Glumesc pe jumătate cu așezarea frizurii!
Câteva cuvinte (încă) despre filosoful Boethius, care, dacă nu a făcut păcate mari, pentru opera lui merită să fie considerat unul dintre cei mai mari sfinți antici. Acest învățat unic, dimpreună cu Aristotel și Augustin au fost capabili să exercite cea mai puternică influență asupra gândirii medievale.
După atâta citit, cine se poate lăuda că a citit? Cât? Și ce anume? Filosofii, și mai ales Boethius, au scris și au mărturisit că Domnul Dumnezeu este Binele Suprem și că El este Cel care conduce (guvernează) întregul Univers.
Auzeam și noi ziceri din acestea mai sentențioase, drept adevăruri axiomatice și eram foarte atenți. Cădeau greu, ca sabia! Când părinții spun asta înseamnă că este ceva grav: ai greșit și drumul, dar și pe tovarășii de drum!
„Tu, Care conduci lumea cu Rațiunea Eternă! Creator al Pământului și al Cerului, Care poruncește timpului să se desfășoare în veșnicie și nemișcat rămânând, miști toate lucrurile.
Hotărât, liberul arbitru există! Se ține de om ca scaiul de oaie! Face parte din ființa umană, un fel de ego „eu”, declinat la toate cazurile gramaticale. Deci, există!
M-am bucurat să citesc, cu de-amănuntul, lucrarea exegetică și atât de lămuritoare a învățatului cărturar Diego Ferrante, care s-a ocupat de opera filosofului Boethius: Consolarea în filosofie!
Când am auzit pentru prima oară de liberul arbitru am crezut că este ceva despre care să povestești, fără ca să te angajeze anume, în societatea românească. Hai să povestim despre liberul arbitru, auzeam câteodată, după ce profesorul de Dogmatică părăsea clasa, luând tabla subsioară, pardon, catalogul, am vrut să scriu, care era mare ca o jumătate de tablă de perete.
Să citim din traducerea textului filosofului Boethius: „Câți crezi că sunt cei care ar crede că ar putea atinge cerul cu un deget dacă ar avea o fracțiune din ceea ce a rămas din averea ta? Chiar acest loc, pe care îl numești exil este casa celor care locuiesc aici. Este adevărat foarte, că nu există nimic nefericit dacă nu îl consideri așa, și că, dimpotrivă, binecuvântată este soarta tuturor celor care o acceptă cu un spirit senin.
N-am cunoștință până acum, dacă în regnul mineral tușește apa, vinul, oțetul, rachiul și alte soiuri de lichide! Nu știu dacă în regnul vegetal tușesc roșiile, castraveții, morcovii, cartofii, ridichea, ardeii iuți (tușim noi în locul lor).
Foamea și setea după „himera” numită Fericire este o dorință clară și pe înțeles de a fi și de a te bucura un „pic” și de ipostaza aceasta. Pentru a gusta, mulți alergând după această „gustare” amară, până la urmă, trebuie să înțelegem că „virtutea conferă prestigiul funcțiilor publice și că nu funcția onorează virtutea” ci invers.
Mai la începuturi, din când în când, abordam problema Sacrului și a Profanului. Despre aceste stări, după cum se știe, citim la Mircea Eliade, Constantin Noica și alți învățați în diferite științe.
Din mila Domnului Dumnezeu sau mai bine zis, din iubirea Lui eternă, avem prilejul să venim, pe rând, în frumusețea acestei lumi văzute, cum a fost numită și de gânditorii români, cu un cap și jumătate deasupra multor popoare ale lumii.
Îmi face o mare bucurie să-mi amintesc de binecuvântata vreme când eram elev la Seminarul Teologic din Munții Neamțului și, desigur, locul nefericit unde poetul Mihai Eminescu a stat câteva luni, din doi ani apropiați.
Pagina 16 din 104