De mici copii, tata ne făcea o educaţie straşnică. Munca şi şcoala! Nu se putea comenta niciodată. Erau ascultări sacre.
Asupra creştinismului se prăbuşesc valurile conflictuale ale iudaismului şi ereziilor de natură ideologică.
Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale.
Autorul epistolei, „Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacob”[1], este pruncul Mariei şi al lui Cleopa, fratele lui Iosif, logodnicul Mariei. Deci atât Iacob, cât şi Iuda erau consideraţi „fraţii” lui Iisus Hristos, adică verii drepţi, cum am spune noi, referindu-ne la gradele de rudenie.
Prin Munţii Neamţului, animalele sălbatice zburdau în voia lor pe întinse văi şi dealuri, adăpându-se din izvoarele cu apă rece şi mătăsoasă.
După cum citim în cea de A Treia Epistolă a Sfântului Ioan, vedem că este adresată unei persoane, pe nume Gaiu:
N-am să uit nici ofurile mamei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Când venea vremea cositului, prin dumbrăvile munţilor, pe unde aveam noi pământuri, pe Tisa, în Borci şi în Obcina de unde se vedea Ceahlăul, lucrurile se agravau până la dramă.
Sfântul Ioan Evanghelistul, în Epistola a doua Sobornicească, se adresează astfel:
Dacă mama mă tot lua cu dânsa pe la lucrările gospodăreşti, încet-încet am început să devin confidentul dânsei. Orice pas îl făcea, orice lucrare, orice vorbă şi atitudine, lăsau în sufletul şi inima mea de prunc amintiri de neuitat.
Viaţa Sfântului Ioan Evanghelistul este mereu în interesul exegetic al specialiştilor. El a scris cinci cărţi cunoscute până acum: Evanghelia a patra, Apocalipsa şi cele trei Epistole Soborniceşti.
Era în primăvara anului 1944. Al Doilea Război Mondial îşi semăna moartea şi asupra satului Cracăul Negru. Pe Muntele Giurca, din zona Hangului, nemţii şi-au instalat tunurile, de calibru maxim, care-şi trimiteau obuzele pline de moarte.
Autorul celei de a doua epistole, este, după cum se arată chiar de la începutul capitolului întâi: „Simeon (Simon) Petru, rob şi apostol al lui Iisus Hristos.”[1] Şi această epistolă a fost scrisă în perioada anilor 63-67, tot din Roma, oraşul în care autorul epistolelor a murit ca martir, răstignit pe cruce cu capul în jos, în timpul persecuţiilor împăratului Nero cel nebun.
Mama era o femeie tăcută. Doar când mi se destăinuia, avea un debit verbal necunoscut mie până atunci. Îşi descărca amărăciunile adunate din primăvara vieţii.
Când avem bucuria să citim în prima carte din Biblie, Facerea sau Geneza, că: „Dintru început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul” (cap. 1, vers. 1), gândul nostru ca fulgerul merge în lumea cerurilor și află, că lui Dumnezeu „mii de mii de slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecată și s-au deschis cărțile” (Daniel 7, 10).
Fiecare dintre noi îşi aduce aminte de cele mai importante momente din viaţa sa. Dacă ar scrie tot omul cum a învins greul drumului prin viaţă, cred că ar fi cea mai frumoasă şi mult gustată literatură personală.
Pagina 93 din 104